Ateneul Român este o sală de concerte din București. Acesta este situat pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu care se află în partea nordică a Pieței Revoluției. Clădirea este realizată într-o combinație a stilului neoclasic cu stilul eclectic și a fost construită între 1886 și 1888, după planurile arhitectului francez Albert Galleron.
Ateneul Român a fost ridicat în Grădina Episcopiei, teren ce aparținea familiei Văcăreștilor. Mulți contemporani au criticat amplasamentul, considerându-l prea departe de centrul orașului în acele timpuri. Construcția actualului edificiu s-a făcut cu o parte din fonduri au fost adunate printr-o subscripție publică, la îndemnul „Dați un leu pentru Ateneu”.
Circular, dominat de o mare cupolă, cu fațada principală în stil neoclasic, Ateneul are aspectul unui templu ionic, cu șase coloane frontale și două laterale. La intrarea principală, cele opt coloane ionice au proporții similare coloanelor templului Erechteion de pe Acropole. Împrejurul marii cupole a edificiului se pot vedea, săpate în zid, numele unor învățați cunoscuți. Printre ele, cel al lui Miron Costin, Gheorghe Șincai, Dimitrie Cantemir, Ion Heliade Rădulescu, Timotei Cipariu.
Fresca din interiorul Ateneului este alcătuită din 25 de scene reprezentative din istora României
- Împăratul Traian intră în Dacia
- Legionarii romani colonizează Dacia
- Formarea poporului daco-roman
- Straja romană
- Invazia barbarilor
- Începuturile poporului român
- Statornicirea
- Descălecarea
- Statul militar
- Statul administrativ — împărțirea dregătoriilor
- Cruciada românească
- Ștefan cel Mare
- Epoca de pace și credință
- Mihai Viteazul
- Începuturile culturii românești
- Horia, Cloșca și Crișan
- 1821 — Revolta lui Tudor Vladimirescu
- Anul 1848 în Transilvania
- Anul 1848 în Principate
- Al.I. Cuza
- Anul 1859 — Unirea Principatelor
- Carol I — Războiul de Independență
- Războiul întregirii naționale 1916-1918
- Ferdinand I Întregitorul
- Epoca de consolidare
În perioada antebelică, aleile Grădinii Ateneului erau împodobite cu busturile care reprezentau mari oameni politici, de cultură sau artiști români. Din păcate, acestea nu s-au păstrat, pentru că au fost distruse în anii regimului comunist
În perioada 1994-2004 Ateneul a fost consolidat, restaurat și modernizat de arhitectele Ana Braniște, Raluca Nicoară și Gabriela Mindu împreună cu inginerii Dragoș Badea și Silvia Caraman. Tot în 2004 Ateneul Român a fost înscris și în Lista Monumentelor Istorice din România.
Ateneul a fost redeschis publicului în 2005, cu ocazia ediției a XVII-a a Festivalului Internațional George Enescu iar în prezent, adăpostește și sediul Filarmonicii „George Enescu”.
Pentru rezervările la concertele simfonice se poate accesa site-ul Filarmonici George Enescu începând cu ziua de luni din săptămâna concertului. Biletele pentru concertele simfonice se pun în vânzare în ziua de marți din săptămâna concertului, în limita locurilor rămase libere după ridicarea abonamentelor de către abonați. Biletele pentru concertele camerale se pun în vânzare cu o săptămână înaintea concertelor.